O focaccia aburindă cu aromele tale preferate, ce-ți poți dori mai mult într-o zi ploioasă și mohorâtă? Eu am început să ador zilele astea, mă îndeamnă la visare și frământat de aluat. Cum aveam niște mangold (chard in engleză) prin frigider (acea salată tare interesantă cu tije multicolore), găsit în piață la Obor, m-am gândit să-l transform într-un soi de pesto și să-l masez în focaccia 🙂 mirosul a fost fantastic, la fel și gustul.

focaccia

Ingrediente pentru focaccia:

500g făină ( eu am folosit un amestec de făină 650 cu 00, important e să fie o făină cât mai dură, specială pentru pâine, pizza etc)

7g drojdie uscată

300ml apă călduță

O linguriță de sare

2 linguri pesmet

5-7 roșii cherry multicolore

10-12 măsline kalamata

2 lingurițe ulei de măsline extravirgin

Ingrediente pesto de mangold:

5 frunze mangold

Un cățel mare de usturoi

2 linguri ulei de măsline

sare, piper

focaccia

Puneți făina într-un bol încăpător, amestecați sarea cu făina și faceți o adâncitură în mijloc. Dizolvați drojdia în apa călduță. Adăugați amestecul obținut în adâncitură și încorporați ușor, folosiți fie mâinile fie o lingură de lemn, apoi, după ce tot lichidul a fost absorbit în făină răsturnați amestecul pe blatul de lucru și frământați timp de aproximativ 5 minute. Ungeți un bol cu un pic de ulei de măsline, dați o formă sferică aluatului și așezați-l în bol, înmuiați un prosop de bucătărie curat în apă caldă, stoarceți-l bine și puneți-l deasupra bolului, lăsați aluatul la crescut timp de o oră. Eu îl las în cuptor pe funcția de dospire (40 °C). După o oră tapetați tava în care doriți să puneți focaccia (eu am ales una rotundă, dar merge perfect într-o formă dreptunghiulară) cu un strop de ulei de măsline și pesmet. Așezați focaccia în tavă, asigurați-vă că ocupă tot fundul tăvii. Într-un mojar puneți frunzele de mangold, usturoiul, sare și piper și mărunțiți, apoi adăugați uleiul de măsline și mărunțiți din nou până ce obțineți o pastă asemănătoare cu un pesto. Puneți pesto-ul de mangold peste focaccia și folosindu-vă degetele faceți mici adâncituri ca și cum ați face masaj :)) da, nu glumesc. Puneți deasupra roșiile cherry tăiate jumătăți și măslinele fără sâmburi, mai stropiți cu un pic de ulei de măsline și un praf de sare. Repetați schema cu prosopul de bucătărie înmuiat în apă călduță și mai lăsați la dospit încă o oră. În sfârșit a sosit momentul să dați focaccia la cuptor. Temperatura ar trebui să fie destul de ridicată undeva la 220 °C, lăsați în cuptor cam 20-25 de minute, mirosul din bucătărie va fi senzațional.

focaccia

focaccia