Când temperaturile ridicate ajung să îmi topească neuronii încep să prefer aerul condiționat în detrimentul cuptorului și să gătesc mai puțin pe foc și mai mult la rece. Însă porumbul, de exemplu, nu am cum să-l mănânc crud, așa că o plită pe aragaz juma de oră never hurt nobody. A început să apară pe tarabe, încă îl aștept pe cel neaoș, însă până atunci aș muri de poftă, sincer, cel mai gustos porumb l-am găsit la Lidl, era 3 lei unul, dar a meritat, între timp probabil s-a mai ieftinit, la piață îl găsiți cu 1 leu. Așa că my first summer quick delight is:
- Porumb copt cu unt, parmezan, oregano și cimbru proaspăt. Pentru efectul artistic și pentru ușurința cu care îl poți întoarce am păstrat o parte din frunze. După ce l-ați rotit pe toate părțile pe plita încinsă, topiți niște unt (cam 50g ar trebui să fie de ajuns pentru doi porumbi), adăugați un pic de sare, piper, cimbru și oregano proaspăt, aruncați peste porumbul copt și apoi presărați din abundență parmezan.
- Dacă sunteți fani ai supelor reci merită să încercați un gazpacho cu pepene roșu, de ce nu. O cană de pepene roșu fără semințe ar trebui să fie de ajuns pentru două porții. Știți momentul acela când luați un pepene imens de la piață care se dovedește a fi ușor necopt și nu prea dulce? Eh, fix atunci e cazul să vă gândiți la o supă. Puneți-l în blender alături de două roșii potrivite și coapte, jumătate de ardei roșu, 2 castraveți fără coajă, (toate tăiate cubulețe), un strop de ulei de măsline, un strop de oțet din vin, sare și piper și mixați. La final puteți pune un pic de smântână deasupra.
- Acum găsim pe toate tarabele caise și piersici „fff dulci”, dar nu tot ce-i fff dulce trebuie să însemne neapărat desert, mai poate să însemne și o salată fresh de vară. Eu am pus laolaltă salată creață, puteți folosi orice altă salată care vă place, baby spanac sau rucola, aruncați câteva feliuțe de brânză brie, câteva nuci pecan sau nuci românești și bineînțeles câteva felii de piersică. Am stors peste ele jumătate de lămâie și am mai adăugat un strop de sirop de agave, merge la fel de bine și o linguriță de miere. Amestecați și veți obține o salată extrem de fresh, super hrănitoare și foarte gustoasă.
- Vipia începe de dimineață, de la primele ore, așa că trebuie să vă întremați cu energie pentru o zi întreagă, puteți începe cu un smoothie cu banana, kiwi și spirulină. Cu zmeură și banane, cu caise și pepene galben, cu orice vă trece prin minte. Acolo unde am fructe acrișoare pun și un pic de sirop de agave sau miere. Adăugați un pic de apă rece dacă nu-l vreți atât de dens, îl puteți lăsa la frigider peste noapte, iar a doua zi va fi numai bun.
- Sorbet de piersică, vodka și sirop de busuioc. Se pare că acord piersicii cam mult credit fără să vreau 😀 Eu am folosit 6 piersici bine coapte, le-am tăiat și le-am băgat la congelator pentru o oră, două, puteți să le puneți seara la congelator și vă apucați de sorbet a doua zi. Faceți un sirop din 100 g zahăr, 100 ml apă, după ce s-a dizolvat zahărul opriți focul și adăugați vreo 6-7 frunze de busuioc mărunțite cu mâna, lăsați-le câteva minute la infuzat în sirop. Adăugați piersicile în blender cu o linguriță de miere, 2-3 linguri de vodka, apoi adaugati putin cate putin din sirop, s-ar putea să folosiți cel mult jumătate, amestecul nu trebuie să fie prea lichid. Restul de sirop l-am folosit pentru îndulcirea limonadei, merge de minune. Dați sorbetul la congelator și încercați să mestecați în el de vreo 2-3 ori din jumătate în jumătate de oră pentru a avea o consitență mai cremoasă sau îl puteți lăsa pur și simplu, nu-i bai. Oricum ar fi, tot e o alternativă mai bună la înghețata cu aditivi și hei, are și alcool 😀
0 Comments