Următoarea rețetă de noodles a pornit de la paginile îmbietoare ale unei cărți, ale unei cărți fantasy mai exact. Trebuie să recunosc, nu sunt tocmai fan al acestui gen literar, dar până apare următorul sezon din Game of Thrones am zis să încerc și ceva literatură fantasy cu dragoni, dar din peisajul românesc. Iar cartea lui Mircea Țara, Inima Dragonului, s-a dovedit a fi o alegere mai mult decât inspirată și o lectură surprinzătoare. Cartea are un ritm alert, care te prinde încă de la primele pagini, iar descrierile elaborate te fac să vizualizezi cu ușurință povestea, o poveste foarte cinematografică, pe care mi-am imaginat-o instant ca pe un film de Hollywood, replicile personajelor par a fi gândite chiar în limba engleză.
Cum am o sensibilitate pentru pasajele culinare din filme, dar și din cărți, nu am putut să nu trec cu vederea câteva pasaje care aproape m-au făcut să simt mirosul condimentelor, deși majoritatea sunt cât se poate de…fictive. Însă nu vă temeți, există note de subsol cât se poate de detaliate de către autor pentru a vă pune în temă cu mâncărurile specifice universului magic în care se petrece povestea și a mirodeniilor pe la le întâlnești la tot pasul, ca aceasta: copersic: plantă crescută în serele magice din Nisal pentru fructul ei lunguieț, cu o coajă subțire ce este uscată și măcinată folosindu-se apoi ca ingredient în mâncăruri pentru a adăuga o aromă puternic amăruie. Pulpa fructului este consumată ca atare, fiind ușor dulceagă și înțepătoare.
Aripi de salimen, sos acaresh, zeamă apash, tocăniță sau măruntaie de niur, măduvă de osez, supa de copersic, frunze de bozin, lemn de rosalyn sau praf de rinte, nu vă sună a nimic cunoscut, așa-i? Nicio grijă, vă veți familiariza rapid cu universul culinar al Nisalului, Cetate a Zăpezilor, loc magic în care până și aerul are aromă…picantă. De la un astfel de pasaj a pornit și ideea preparatului meu, noodles cu wasabi, bucățele de porc în marinadă asiatică și ou de prepeliță:
Vel se plimba fascinat de mulțimea de noutăți care se luptau pentru atenția lui, când dintr-o dată fu învăluit de o aromă îmbietoare ca o sonată pentru un bard. Un amestec de mirodenii, carne prăjită și ulei încins îi gâdila nările, stârnindu-i stomacul. Vel se lăsă purtat de miros și ajunse la tarabele învăluite de aburi și o mie de miresme ale bucătarilor din Orașul Soarelui Apune. Fiecare colțișor era înghesuit cu saci de mirodenii, grătare, flăcări deschise sau cuptoare și peste tot se vedeau nenumărate feluri de mâncare de care Vel nu auzise niciodată.
Am adăugat și ouă de prepeliță în cinstea unui personaj tare simpatic, înaripat și…albastru, cu siguranță vă dați seama despre ce creatură este vorba 😀
Ingrediente pentru noodles cu carne de porc pentru două persoane:
100 g noodles
200 g mușchi de porc
1 ardei roșu capia
1 ardei gras verde sau galben
2 morcovi
1 ceapă verde
1 ceapă medie roșie sau albă
3 cm ghimbir (doar dacă vă place)
5-6 ciuperci potrivite (mie îmi plac cele brune)
1/2 linguriță pastă de wasabi
1 lingură apă
2 sau 4 ouă de prepeliță
1 lingură de ulei din sâmburi de struguri pentru legume
2 linguri de sos de soia pentru legume
1 lingură ulei de susan pentru noodles
sare, piper, chilli flakes pentru noodles
Ingrediete pentru marinadă:
2-3 linguri sos de soia
2 linguri ulei din sâmburi de struguri (îmi place în mod deosebit acest ulei pentru că nu are o aromă anume și deci nu influențează prea tare celelalte arome din marinadă)
1 lingură ulei de susan
3 căței de usturoi dați pe răzătoare
coaja și zeama de la 1 lime
1 linguriță oțet din orez
2 cm de ghimbir decojit și dat pe răzătoare
1/2 linguriță piper sichuan
piper proaspăt măcinat
1/4 linguriță de chilli flakes
Opțional
susan negru
susan alb
1 lime
Mod de preparare carnea de porc:
Se amestecă toate ingredientele pentru marinadă într-un bol. Mușchiul de porc se taie cu un cuțit foarte ascuțit în fâșii cât mai subțiri. Bucățelele subțiri de carne mi se par foarte speficice bucătăriei asiatice, în prezența focului acestea încep să se arcuiască un pic pe margini. Acoperiți bolul cu folie alimentară și lăsați-l în frigider măcar o jumătate de oră. Puteți lăsa carnea la marinat chiar și cu o seară înainte, iar în acest caz vă recomand să folosiți un sos de soia mai light altfel carnea va fi prea sărată. Scoateți carnea din frigider, încingeți o tigaie pe foc mare, nu aveți nevoie să adăugați ulei, este suficient cel din marinadă. Adăugați bucățelele de porc și căliți-le 3-4 minute, dacă sunt tăiate sibțiri se vor găti repede, adăugați si un strop de sos de soia.
Mod de preparare legume:
Tăiați legumele în fâșii subțiri și cât de cât egale (morcov, ardei, ceapă, ghimbir, mai puteți folosi și fenicul sau pak choi, ciupercile le adăugați ultimele), încingeți la foc mare o tigaie adâncă sau un wok. Adăugați o lingură de ulei din sâmburi de struguri și adăugați legumele amestecând constant 3-4 minute, apoi adăugați o lingură, două, de sos de soia, adăugați și ciupercile și mai lăsați 2-3 minute. Nu trebuie să lăsați legumele prea mult timp pe foc, ele îți vor menține forma și culoarea, dar vor fi gătite suficient.
Mod de preparare noodles:
Respectați instrucțiunile de pe ambalaj, unele tipuri de noodles se lasă acoperite cu apă fierbinte, altele se gătesc pe foc precum pastele. După ce s-a terminat timpul de gătire scurgeți apa din noodles, puteți păstra totuși o lingură, două, de apă, puneți din nou pe foc, adăugați wasabi-ul diluat în apă, o lingură de ulei de susan, sare, piper și chilli flakes dacă vă plac. Mai puteți adăuga și susan negru.
Într-un bol adaugați noodles, apoi legumele (și vă puteți opri aici dacă nu sunteți consumatori de carne) și carnea de porc. Într-una dintre tigăile pe care le-ați folosit deja, pe foc mediu, spargeți două ouă de prepeliță sau câte vreți, sunt mici, dar foarte consistente și lăsați-le 3 minute. Aranjați-le deasupra bolului și presărați niște chilli flakes deasupra oului. Adăugați ceapă verde, susan și o felie de lime. E un preparat delicios și veți avea ceva din universul fantastic al acestei cărți, dar și din cel al bucătărei asiatice într-un singur bol hrănitor.
0 Comments