Este prima oară când încerc să fac biscotti și sunt foarte mulțumită de rezultat. Aveam impresia că sunt mai greu de făcut, dar dimpotrivă, sunt super simplu de făcut și au nevoie doar de câteva ingrediente pe care sigur le avem prin casă. Eu am ales să fac cu fistic, migdale și merișoare, dar e o rețetă foarte versatilă și le puteți înlocui pe acestea cu nucile și fructele voastre uscate preferate, puteți adăuga și bucățele de ciocolată neagră sau orice alte ingrediente și mirodenii aveți la îndemână.

biscottibiscottibiscotti

Ingrediente biscotti cu migdale:

30 ml ulei de măsline extravirgin

220 g făină 000

150 g zahăr

2 ouă

un strop esență de migdale

un praf de sare

2 lingurițe esență de vanilie

1 linguriță praf de copt

20g migdale mărunțite

20g fistic mărunțit

20g merișoare confiate

Pentru crema de brânză și ciocolată aveți nevoie de:

200g ciocolată albă

100g cremă de brânză Delaco

20 g fistic mărunțit

biscottibiscotti

Preîncălziți cuptorul la 150ºC. Puneți uleiul de măsline și zahărul în bolul unui mixer și mixați preț de 3-4 minute la viteză medie, adăugați esențele și cele două ouă și mixați până ce aveți o compoziție omogenă. Separat amestecați făina cu sarea și praful de copt și adăugați peste compoziția din vasul mixerului, mixați până ce aluatul se leagă. Schimbați apoi paleta și puneți cârligul pentru mixarea aluatului. Veți avea o compoziție lipicioasă și densă, care se va amesteca ceva mai bine cu cârligul mixerului, însă puteți face acest lucru și cu o spatulă. Mărunțiți migdalele, fisticul și merișoarele și adăugați-le în compoziție, apoi omogenizați cu mixerul sau cu o spatulă. Împărțiți compoziția în două și formați din fiecare parte, direct în tava de copt tapetată cu hârtie de copt, câte un dreptunghi cu lungimea cam de 30cm și lățimea de 5 cm. Pentru a lucra mai ușor aluatul vă puteți umezi mâinile. Dați aluatul la cuptor pentru 25 de minute, după cele 25 de minute scoateți tava și lăsați aluatul să se răcească pentru 10 minute. Scădeți temperatura cuptorului la 135ºC. Apoi, cu ajutorul unui cuțit cu zimți începeți să tăiați aluatul în formă de biscotti cu grosimea cam de 1,5cm. Puneți biscotti la cuptor din nou, cu partea tăiată în sus și mai coaceți preț de 8-10 minute. Pentru crema de ciocolată, topiți ciocolata la aburi și lăsați-o să se răcească preț de 5 minute, apoi adăugați treptat crema de brânză peste și amestecați continuu cu un tel. Ungeți jumătate din fiecare biscotti cu crema de ciocolată albă și presărați fistic. Sunt nemaipomeniți lângă o ceașcă aburindă de cafea. Cel mai bine ar fi să îi păstrați într-o cutie metalică cu capac. Enjoy!

biscotti