A trecut cam multișor de când nu am mai consemnat nimic aici, promit că voi recupera, am încercat ceva rețete între timp, mai am foarte multe de experimentat, simt că nu mi-ar ajunge nici măcar o viață întreagă să gătesc tot ce mi-am propus, am făcut multe fotografii, poate că am mai învățat unul, două, trei lucruri despre fotografia culinară, am mers la un workshop de gătit, am colindat și am ajuns și la Food Bloggers Conference, ediția de vară, a doua la care particip. O ediție ceva mai bună, mai interesantă și mai animată decât cea din iarnă.
Pentru bloggeri culinari oarecum la început, printre care mă număr, pot să spun că a fost o ediție destul de productivă și simpatică. Primul panel a avut drept tematică un fel de bau-bau tabu și anume How to work with brands, pentru că, nu-i așa, la un moment dat apare și dorința de a produce venit din blog. Nu e tocmai o treabă ușoară, brandurile nu vin așa ușor către tine ca niște floricele diafane, ci ele trec prin filtrul unor agenții care se ocupă, printre altele, cu medierea dintre bloggeri și brand, cu conceperea strategiilor de marketing, promovare și așa mai departe. Important e să îți stăpânești foarte bine felia pe care ți-ai ales-o, să o ungi din plin cu ingredientele care îți plac ție și publicului tău și probabil bradurile cu care rezonezi se vor ciocni la un moment dat ca-ntr-un balet celest cu potențialul tău. Important e să îți urmezi calea, să nu te abați de la dânsa, ca un jedi de soi (nu știu de ce tot fac analogii cu Star Wars, nici măcar nu-s fan :D). Sfatul meu, cât și al speaker-ilor, ar fi acela de a te dezvolta pe cât mai multe canale media. Eu, de exemplu, am început să folosesc Instagram ceva mai mult decât Facebook, mi se pare că acolo dau mult mai ușor peste oameni cu care rezonez, cu care împart gusturi similare și pasiunea pentru gătit și fotografie culinară. O să închei partea despre brand-uri ca să nu vă plictisesc cu mențiunea că, dacă aveți un blog de gătit sau măcar o pagină de facebook unde vă expuneți pasiunea, și vreți cumva să faceți și bani din asta nu vă costă nimic să le scrieți unor agenții care au în portofoliu brand-uri pe food și nu numai, cum ar fi Creative Ideas, Minio Studio sau Foodwise.
Ce mi-a plăcut cel mai mult la această nouă ediție Food Bloggers Conference au fost concursurile, în special cele de plating, mi-a plăcut în mod special cel organizat de Hochland și cel pus la cale de Raftul Bunicii. A fost amuzant să mă joc cu brânzeturile și small bite-urile puse la dispoziție de Hochland, mulțumesc celor care m-au votat și m-au ajutat să câștig unul dintre voucherele la The Home, abia aștept să îmi iau accesorii noi de gătit și să le pozez.
Apoi am meșterit un coș de picnic (scuze, Raftul Bunicii că v-am rupt florile :)) erau irezistibile), abia apoi am aflat că superba clătita verde era de fapt cu verdețuri și ardei, nu cu matcha așa cum mi-am imaginat eu :D.
Concurs de plating au mai făcut cei de la Lidl. Bloggerii au mai fost provocați să ghicească, legați la ochi, cam ce se ascundea în smoothie-urile preparate de cei de la Tefal, n-am fost pe fază, încercam să surprind câte ceva în jur, cum ar fi noile sticle de la Silva, care arată foarte cool, chiar am făcut de curând flori de soc în aluat de pancakes și bere neagră Silva, au ieșit yum!
Apoi a urmat panelul cu tradiție al bucătarilor din care nu a lipsit chef Nicolai Tand însoțit de ironiile sale aferente, selfie-uri, dar și sfaturi bune. Din panel au mai făcut parte proaspătul câștigător Masterchef, Robert Petrescu și a sa pălărie omniprezentă gypsy-like (sunt curioasă dacă doarme cu ea :D) care și-a deschis un van simpatic (el, nu pălăria) cu mâncare japoneză destul de pe gustul românului căci vine sub formă de frigărui, coaste sau chipsuri din piele de pui (huh!), Nori Yakitori pe numele său, van pe care îl găsiți pe la Culinaria, pe la festivaluri, check Facebook page. S-a vorbit mult despre restaurante, ce înseamnă să îți deschizi unul, să-l manageriezi, alături de Janas Schafer, owner la Valea Verde Resort, Nicu Lică, executive chef la JW Marriot și Andra Constantinescu aka Mentă și Rozmarin care mi-a atras atenția în mod deosebit deoarece are un job super interesant, care mi-ar plăcea să se dezvolte și la noi, dar asta probabil în vreo 50 de ani când poate s-or mai cizela mentalitățile și bugetele, acela de private chef adică o chemi la tine acasă și-ți gătește ție, familiei și prietenilor tăi, nais!
Apoi ultima bucată a conferinței s-a axat pe importanța materialului video în prezentarea unui rețete, discuție purtată de Teo’s Kitchen, pe care am descoperit-o ca fiind o tipă caterincoasă, smart și foarte sigură pe ceea ce face, Jamila Cuisine, această guru a rețetelor video și actorul Andrei Aradits, îl știți sigur de prin reclamele la Lidl, care la un moment dat a fost Singur Cook și s-a jucat un pic cu mâncarea, încă o mai face. Trebuie să recunosc că am rămas cumva cu întrebarea hamletiană în minte, să fac sau să nu fac video. În niciun caz nu aș face un video cu o rețetă step by step, aș muri de plictis, aș face mai degrabă un fel de videoclip/spot poetic pentru un preparat, cumva cu multă natură, muzică relaxantă pe fundal, poate o să fac asta într-o zi, aș face un clip care să îmi placă, să îmi placă să îl filmez, să îl montez și apoi să-l duc la festivaluri…glumesc. Important e să găsiți formula care vă e cel mai pe plac în prezentarea rețetelor voastre, eu una rămân la fotografiile dark. Și ca încheiere vă las cu un galette pe care l-am făcut ieri, în joacă mai mult, cu o foarte veche prietenă. Enjoy & eat dessert!
0 Comments