Nu îmi amintesc să fi făcut french toast înainte și îmi pare rău că nu am mai făcut-o pentru că este un mic dejun absolut delicios, nemaipomentit lângă o ceașcă de cafea. Nu am folosit o pâine de tip brioche așa cum este french toast-ul traditional, nici nu îmi este tocmao la îndemână, iar pâinea cu maia s-a dovedit o alternativă minunată. Cum sunt mare fană a scorțișoarei nu am ezitat să adaug o cantitate generoasă și sa fac acest french toast cu scortisoara absolut yummy 🙂
Ingrediente:
6 felii de pâine cu maia
4 ouă
140 g brânză pufoasă cu smântână Delaco
150ml lapte
2 lingurițe sirop de arțar (plus extra pentru servit)
O linguriță de esență de vanilie
70g zahăr brun
O linguriță de scorțișoară
½ linguriță de nucșoară proaspăt răzuită
Fructe proaspete
50-70 g unt
Bateți bine cu un tel ouăle cu zahărul brun, adăugați esența de vanilie, laptele, siropul de arțar și bateți în continuare cu telul. Adăugați nucșoara și scorțișoara și omogenizați. Tăiați potrivit feliile de pâine, nici prea groase, nici prea subțiri. Încingeți bine o tigaie, înmuiați feliile de pâine în amestecul de ouă și laptele, lăsați-le acolo câteva secunde, întoarceți-le și pe partea cealaltă, apoi scoateți-le pe o farfurie, puneți untul în tigaie, lăsați-l să se topească, apoi puneți câte 2-3 felii sau câte au loc în tigaie. Lăsați-le să se prăjească până ce devin aurii, în jur de 30 de secunde pe fiecare parte sau mai mult, dar cel mai bine ar fi să le verificați după 30 de secunde, apoi le mai prăjiți pe partea cealaltă încă 30 de secunde și le așezați pe o farfurie, peste șervețele de hârtie. Serviți acest minunat french toast cu scortisoara alaturi de brânza pufoasă, sirop de arțar și multe fructe proaspete, mai puteți adăuga și fulgi de migdale rumeniți. Enjoy!
0 Comments