Se pare că am devenit o veritabilă colecționară de aparate pentru făcut gofre. Am deja 3, dintre care unul cu tot felul de animăluțe 😀 Am încercat mai multe rețete, mai am multe de încercat și cosmetizat, dar cea de mai jos mi s-a părut foarte interesantă ca textură. Nu e o rețetă cu aluat rapid similar cu cel de pancakes. Este un aluat care trebuie să dospească un pic, necesită un pic de răbdare, dar merită așteptarea. Încă nu mă împac cu mirosul de drojdie proaspătă așa că am încercat să îl acopăr cu tot felul de mirodenii.

gofre

Ingrediente pentru gofre

225 g făină albă 000

20 g drojdie proaspătă

75 g zahăr

100 ml lapte

100 g unt

Esență de vanilie

Esență de portocală

Coaja de la o portocală mică

1 praf de sare

 1 praf de scortisoara (opțional)

nucșoară proaspătă  (opțional)

2 ouă

125 g iaurt gras bio (sau smântână)

50g nuci mărunțite

20171010-IMG_5584

gofre

Cerneți făina într-un castron. Încălziți laptele, aveți grijă să nu fie fiebinte ci doar suficient de cald încât să-l puteți testa cu degetul fără să vă frigeți. Faceți o adâncitură în mijloc făinii și adăugați drojdia mărunțită cu o lingură de zahăr și două linguri din lapte călduț. Amestecați totul și lăsați castronul deoparte cam un sfert de oră. Topiți untul și lăsați-l să se răcească. Adăugați peste făina cu drojdie restul ingredientelor: untul, ouăle, iaurtul, praful de sare, restul de zahăr, restul de lapte și mirodeniile. Nucile le păstrați pentru mai târziu, atunci când veți pune aparatul de gofre în funcțiune. Mie îmi place întotdeauna să adaug mirodenii puternice în clătite și gofre, esența și coaja de portocală dau un gust deosebit, la fel și scorțișoara, iar dacă aveți și nucșoară proaspătă prin preajmă, răzuiți un pic din ea peste aluat, veți avea o combinație de gusturi potrivită cu vremea de afară 🙂

După ce ați adăugat toate ingredientele, omogenizați cu o spatulă și lăsați aluatul la dospit până ce îți mărește considerabil volumul. Eu las de obicei aluaturile la dospit în cuptorul electric cu funcția de dospire pornită, asta înseamnă că în cuptor vor fi cam 40°C.  După ce aluatul a crescut frumos și nu-și mai încape în pene, puneți aparatul de gofre în funcțiune, ungeți suprafața cu un pic de unt sau ulei, aveți grijă să respectați instrucțiunile aparatului. Odată ce aparatul de gofre este încins presărați o linguriță de nuci mărunțite pe sufrafața lui și adăugați 2-3 linguri de aluat. Aici depinde cum vreți forma gofrelor, dacă aveți un aparat cu forme dreptunghiulare și vreți gofre perfect dreptunghiulare atunci acoperiți aproape toata suprafața, eu le prefer mai neregulate, mi se par mai…fotogenice. Pe deasupra puteți pune o lingură de mascarpone, sirop de agave și fructe proaspete sau pur și simplu gemul vostru preferat, eu am descoperit o combinație foarte faină de la Frez, marmelada de portocale cu Cointreau, yummy! <3

gofre

gofre